Viața Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași
Copilărie
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. Părinții ei erau oamni evlavioși și înstăriți, care, în afară de Sfânta Parascheva, au mai avut un fiu, Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop al Maditului și Sfânt Ierarh izvorâtor de mir (pomenit la 5 mai).
Tatăl lor, pe nume Nichita a murit pe când copiii aveau doar câțiva ani, iar mama lor, al cărei nume nu s-a păstrat, s-a îngrijit să le dea o bună creștere, în frică de Dumnezeu și în deprindere faptelor bune creștinești, dar mai ales în deprinderea rugăciunii, a postului și a milosteniei.
Odată, pe când avea 10 ani, a auzit cuvintele Domnului spuse tânărului bogat: „Mergi, vinde averile tale, apoi vino de urmează Mie!” (cf. Matei 19,21). Fericită a ascultat aceste cuvinte că pe o chemare a lui Dumnezeu, sporindu-și râvna pentru rugăciune, privegheri, milostenie și nevoință. Nu o dată Sfânta a dat săracilor hainele sale cele bune, îmbrăcând hainele ponosite ale acelora, iar odată a dat că milostenie chiar cruciulița de aur pe care o purta la piept, înlocuind-o cu una de lemn. Certată de mama să, fericită a răspuns că sfânta cruce este semnul dragostei lui Hristos pentru oameni și a socotit că o poate da milostenie din dragoste față de semeni, după porunca lui Hristos.
Pelerinajul Sfintei Parascheva la Ierusalim
La vârstă de 15 ani, după trecerea la Domnul a evlavioasei sale mame, că una ce avea dorința de a se retrage din lume și de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, Sfânta a înțeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate și să urmeze Mântuitorului. Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva și-a dăruit săracilor partea ei de moștenire și a mers la Constantinopol, să se închine moaștelor Sfinților și să caută povățuire duhovnicească.
De acolo a mers la o mănăstire închinată Născătoarei de Dumnezeu, în Heracleea Pontului, unde a rămas vreme de cinci ani, ducând o viață aspră, la anii tinereții ei, după rânduiala monahiilor, apoi a plecat la Ierusalim, că să se închine Sfintelor Locuri.
Deci, văzând, cu mare mulțumire sufletească, acele Sfinte Locuri binecuvântate de pașii Mântuitorului, a mers cu bucurie în pustia Iordanului și, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat acolo și cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârșită dragoste de Mirele Hristos și i se dăruise culmea virtuților pustniceste, smerită cugetare.
Reîntoarcerea în țară natală
Deci, după o vreme, a venit îngerul Domnului și i-a zis: „Să lași puștiul și să te întorci în patria ta, că acolo ți se cuvine să-ți dai trupul pământului”. Și înțelegând Cuvioasă că porunca este de la Dumnezeu și că viață ei este scurtă, a lăsat fără voie puștiul și, venind în împărătească cetate, Constantinopolul, a intrat în biserica cea preafrumoasa a Sfintei Sofii, apoi în biserica Vlaherne a Nascatoarei de Dumnezeu și a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-I slujească Lui cu dreapta credință. Cuvioasă Parascheva, care avea pe atunci doar 25 de ani, s-a întors în patria să, așezându-se că o străină, lângă biserica Sfinților Apostoli din satul Calicratia, sat vecin cu Epivata natală.
Trecerea în neființă și descoperirea sfintelor moaște
Sfânta Parascheva a mai viețuit acolo încă doi ani, îngrijindu-se de biserica Sfinților Apostoli. Rugându-se pentru sine și pentru toată lumea, și-a dat obștescul sfârșit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos Cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserica.
Și, trecând vreme de mulți ani, un corăbier a fost înmormântat lângă sfântul ei trup, iar Cuvioasa s-a arătat în vedenie mai multor credincioși, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaște. Și, fiind scoase din mormânt moaștele cele întregi și bine mirositoare ale Sfintei, Dumnezeu le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii și indracitii dobândeau tămăduire, atingandu-se de sfintele ei moaște.

