Sfântul Nectarie de la Eghina
Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
În timpul unui pelerinaj cu icoană Maicii Domnului, Sfântul a simțit că sfârșitul sau se apropie. Iar la 8 noiembrie 1920, după două luni de suferință provocată de cancer, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Deși a murit bolnav, el este cunoscut ca un vindecător, fiind numit și „Taumaturgul”. După trecerea la cele sfinte, Sfântul Nectarie a făcut multe minuni de vindecare celor bolnavi care îi cereau ajutorul.
Minunile Sfântului Nectarie
După mai bine de douăzeci de ani, a fost descoperit trupul sau neputrezit ci răspândind multă mireasma. Sfintele moaștele au fost așezată în biserica mănăstirii din Eghina pentru a fi cinstite și binecuvântate. Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a fost canonizat în 1961 de către Sinodul Bisericii grecești. Sfântul Nectarie este cel mai venerat sfânt din Grecia, făcând până în ziua de azi numeroase minuni în rândul credincioșilor pelerini suferinzi de boli, inclusiv cancer. Sfântul Nectarie vine în ajutorul tuturor celor ce se roagă pentru vindecarea neputințelor și bolilor trupești ca probleme locomotorii și chiar oculare.
Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre.
Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat.
Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

