Pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureștiului de peste 251 de ani!
Programul desfășurării pelerinajului din 2025 este următorul:
19-22 Octombrie – Moaștele Sf Dimitrie cel Nou vor fi fi scoase spre închinare în pridvorul Catedralei Mitropoliei
23 Octombrie – Procesiunea „Calea Sfinților” – purtarea raclei de la Catedrala, pe Dealul Mitropoliei
23-29 Octombrie – Așezarea raclei Sfântului Dimitrie în baldachinul pelerinilor.
27 Octombrie – Sfânta Liturghie arhierească cu Patriarhul Daniel și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, începând cu ora 09.30
Credincioșii se vor putea închină și la raclă cu moaștele:
– Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir (prăznuit la dată de 26 Octombrie)
– Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina
– Sfinților Împărați Constantin și Elena
– Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Noul Hozevit
Viața Sfântului Dimitrie cel Nou
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea, în satul Basarabov din Bulgaria de astăzi. Acesta ar fi trăit în timpul împăraților vlaho-bulgari Petru și Asan sau în timpul cele de a patra Cruciade din perioada 1204-1261.
Născut din părinți săraci dar buni creștini, Sfântul Dimitrie s-a indeletnicit cu meșteșugul faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii că și Avraam, Isaac și Iacob. Sfântul Dimitrie se ocupă cu pasunatul vitelor satului sau, iar după destulă vreme de osteneală și smerită ascultare, s-a retras departe de familie și cunoscuți.
Sfântul a primit schimă monahală și s-a retras într-o peștera pe apă Lomului în sus, lângă o mănăstire. Aici Sfântul Cuvios s-a nevoit ducând o viață aspră cu post, priveghere și rugăciune. Cunoscându-și sfârșitul din tainică descoperire dumnezeiască, Sfântul s-a culcat între două pietre mari pe țărmul Lomului și și-a dat sufletul în mâna Domnului.
Descoperirea moaștelor Sf Dimitrie cel Nou
Trupul sau a rămas nevătămat timp de multă vreme până când apele Lomului s-a revărsat. Atunci Sfântul Dimitrie s-a arătat în vis unei copile chinuită de duh necurat, zicând : „Eu te voi vindecă, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă“. În locul arătat în vis, adeseori se ivea o lumina, oamenii de rând crezând că o comoară este ascunsă acolo. Căutând, au aflat moaștele Sfântului întregi, strălucind că aurul.
Descoperite după câteva sute de ani, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie sunt duse în satul Basarabov. Domnul creștin al Țării Românești ridică acolo o biserica în care au fost așezată moaștele Sfântului Dimitrie. După cucerirea Basarabovului de către ruși, generalul rus Petru Saltacov ia raclă cu gândul de a o duce în Rusia.
Aducerea moaștelor Sf Dimitrie cel Nou la București
Raclă cu sfintele moaște ajung la Catedrala Mitropoliei din București la 13 iulie 1774 în timpul mitropoliei Grigorie al ÎI-lea (1760-1787). La rugămintea acestuia și a boierului Hagi Dimitrie, moaștele vor rămâne inchinatorilor bucureșteni, în Rusia fiind dusă doar mâna Sfântului. Din 2024, 13 iulie este dată oficială a sărbătoririi aducerii raclei cu sfintele moaște în București.

