„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13)
Cu această cântărea a fost întâmpinat Iisus la intrarea în cetatea Ierusalimului de mulțimea de bărbați, femei și copii. Aceștia țineau în mâini ramuri verzi și stâlpări de finic preaslăvind venirea Mântuitorului. Sărbătoarea Floriilor este primul praznic Împărătesc fără o dată exactă, în acest an picând în 5 aprilie 2026.
Sărbătoarea este ținută întotdeauna cu o săptămâna înainte de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea Floriilor marchează începutul săptămânii patimilor lui Hristos înainte de răstiginirea în Vinerea Mare și Învierea Sa în Duminica Luminată.
Osana
„Osana” provine din expresia ebraică/aramaică הוֹשִׁיעָה נָּא (Hoshia na) hosanna sau hoshi’ah-na. Se traduce literal prin „mântuiește, te rog” sau „salvează acum”, fiind compus din două cuvinte : “Hoshia” = “salvează” + “Na” = “te rog” sau “acum”. Deși rădăcina este iudaică, termenul a fost transliterat în greacă Noului Testament (ὡσαννά), iar de acolo a intrat în limbile creștine (inclusiv română).
Termenul „Osana” este întâlnit și în traducerea grecească a Psalmului 117: „O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte!”, urmat de cuvintele citate la intrarea Mântuitorului în cetatea Ierusalimului : „Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului; binecuvântatu-v-am pe voi, din casă Domnului” (Psalmi 117, 25-26).
Psalmul mesianic 117 este legat de Sărbătoarea Corturilor. Marele Preot conducea o procesiune până la fântâna Siloamului, apoi umplea un vas cu apă și se întorcea la Templu. Când Marele Preot turna apa, evreii presărau buchetul de Sucot (ramuri de copaci sau lăstari de bambus) și cântau vresetele 25 și 26 din Psalmul 117.
„anna YHWH hoșiah na! anna YHWH hatzlihah na! baruka ha-vah b’Șem YHWH! berak-nu-hem mi-Beit YHWH”.
„Rugăm Iahve, Mântuiește-ne! Rugăm Iahve, sporește-ne! Binecuvântat fie cel ce vine în Numele lui Iahve! Te binecuvântăm din Casa lui Iahve”.
Ramurile de finic erau văzute încă din vechi timpuri că fiind simboluri ale biruinței. Românii își întâmpinau cu astfel de ramuri, câștigătorii la întreceri și pe cei învingători în războaie. Însă odată cu Intrarea Domnului pe mânzul asinei în cetatea Ierusalimului, aceste ramuri dobândesc o semnificație mult mai profundă. Ramură de finic devine simbolul biruinței asupra morții, după învierea lui Lazăr și mai apoi prin Învierea Sa.
Ramurile de finic sunt menționate și în cartea Apocalipsei după Ioan, având același sens.
„După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcăţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic” (Apocalipsa 7, 9).
